Fiul cel mare al lui Donald Trump a împlinit 40 de ani, dar nu a dat o mega-petrecere, ci a preferat să fie alături de familie şi să joace golf.
Mai mult, tortul, chiar dacă personalizat, a costat doar 20 de dolari, fiind cumpărat de la un lanţ american de cofetării.
Petrecerea în familie a avut loc la cunoscuta staţiune Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. Don Trump Jr. a fost surprins de cea mai mică dintre fiicele sale, Chloe, care i-a cântat o versiune personalizată a celebrului cântec, „Happy birthday to you!”.
Fiul preşedintelui a distribuit filmarea în care i se cântă „La mulţi ani!” pe Instagram.
Cu ocazia împlinirii a 40 de ani, omul de afaceri a reflectat asupra originilor sale şi a împărtăşit publicului aprecierea faţă de familia sa, arătând poze cu el şi tatăl său, de la sfârşitul anilor ‘70. Preşedintele american apare în ipostaze familiale, purtând relaxat o robă şi pozând împreună cu fiul său.
Familia Trump s-a reunit apoi pentru petrecerea luxuriantă de Anul Nou, la aceeaşi staţiune din Florida, împreună cu invitaţi de vază.
750 de dolari a costat intrarea la petrecerea de Revelion, dar nu oricine a avut banii a putut intra, fiind pe bază de invitaţii.